2013-05-31 10.16.03

Prima zi in Kathmandu

Bine v-am regasit dragilor!

Netul cel jucaus m-a lasat pana la urma sa intru in pagina de administrare si sa incer sa pun pe albul ecranului cateva din gandurile si simtirile traite in primele ore/zile din inceputul calatoriei mele.

Prin urmare iata-ma iar in fata provocarii “foii albe” de LCD ce se doreste scrise cu intamplari si povesti exotice si interesante al unui roman pe meleaguri straine. Nu stiu cat de exotice sau interesant vor fi povestile in viitor, dar stiu sigur ca in momentul in care am plecat la lucru cu dorinta de a numai avea asteptari cu privire la intamplarile viitoare ce vor fi sa vina, am luat cea mai buna decizie si am ales calea prin care sa imbratisez cu deschidere toate lucrurile bune si mai putin bune ce o sa le intalnesc in caleea mea.

Am ajuns la o ora destul de tarzie, pentru standardele de odhina nepale, in jur de 8 seara si am fost intampinat de un aeroport care la prima vedere parea gara din Busteni, dar care s-a dovedit unul  dintre cele mai prietenoase aeroporturi prin care am trecut vreodata, atat din punct de vedere al locatia dar si din punct de vedere al oamenilor. Si mi s-au confirmat cele zise de Cezar de la Imperator Travel, ca la obtinerea vizei la sosire in aeroportul din Kathmandu pentru fiecare hartiuta si fiecare semnatura si stampila exista un om diferit sa faca acest lucru, dar chiar si asa a fost una dintre cele usor de obtinut vize de pana acum.

Si ca sa va expun care a fost starea resimtita in momentul in care am iesit din aeroport si m-am urcat in taxiul trimis de micul hotel rezervat doar cu cateva ore inainte de a pleca.  Pai sa zicem, chiar daca suna ciudat, ca m–am simtit ca acasa. O casa mai depart de casa ce este drept, dar care din viteza colosala a taxiului (35 km pe ora) am putut sa constat multe lucruri similare cu ce avem noi prin orasele de provincie si in special cu stradutele micute si cochete ale Brasovului sau Sibiului. Dar asta o spun pentru ca eram dupa un drum de mai bine de o zi si jumatate cu somn furat pe alocuri si la o ora in care intreg Kathmandul era cufundat in somnul dulce indus si de fregventele pene de curent ce au loc mai ales pe inserat.

Asa ca bun venitul resimtit din momentul in care am aterizat, singurul occidental intr-un avion plin de nepalezi, m-a facut sa ma simt un pic ca si Guliver in tara semipiticilor. Dar acelasi fealing l-am avut si acum 2 ani cand am aterizat in Vietnam. Diferenta majora este ca acum nu am mai fost intampinat de o caldura infernala si plina de umiditate ci de o ploicica racoroasa de Muson care facea aerul resipirabil si curat.

Deci per ansamblu prima seara si prima in zi in Kathmandu au fost de descoperire, acomodare cu locatia si climatul subtropical si mai ales cu diferenta de ora, care chiar daca nu este mare tot si-a spus cuvantul in primele zile.

Am umblat strazile Thamelului, centrul comercial si turistic al Kathmandului si m-am bucurat de diversitatea de culori si de aglomeratia de turisti si localnici care incearca sa iti vanda cate ceva la orice coltisor de strada. Am incercat sa mananc cat mai local cu putinta si asa ca am inceput cu mancarea favorita a localnicilor: Dal bhat, http://en.wikipedia.org/wiki/Dal_bhat si am mancat asa cum se mananca pe aici. Cu mana dreapta amestecand toate ingredientele si incercand sa folosesc 4 degete in loc de furculita si degetul mare pe post de lingura, cu ajutorul caruia impingeai orezul bine condimentat.

Alaturi de felul principal de mancare nepalez, am incercat si berea locala Everest, care spre uimirea mea s-a prezentat la sticla de 650 ml nu la 500 ml asa cum eram obisnuit in Europa.

Va las sa va bucurati de cateva ipostaze surprinse de aparatul foto in drumul meu catre si inspre hotel.

V-am imbratisat!

 

 

 

\


2013-05-27 13.59.09

To za airport!

Doua zile de trait prin aeroport

In aceste doua zile de inceput de cale, am experimentat si eu senzatiile si trairile domului Tom Hanks in filmul The Terminal, din perspectiva de european care isi asteapta drumul de escala catre indepartata Asie.

Pentru inceput zborul cu Air Pegasus pana la Istambul, a fost mai scurt decat drumul de la Bucuresti la Ploiesti si asa ca pe nepusa masa, iata-ma trecut Bosforul si aterizat in prima poarta catre Asia. Daca nu stiati sigla pentru Air Pegasus este un calut inaripat ca deh doar poata numele celebrului cal inaripat, miticul Pegas, fiul lui Poseidon și al gorgonei Medusa. Si ca sa ma intorc la un moment de viziune pe care l-am avut acum mai bine de un an si ceva, in care o aripa peste mari si zari imi va deschide o noua cale, iaca ca cel putin din perspectiva aripilor puternice a lui Pagas, acestea m-au condus intr-un zbor scurt si linistit catre fostul Constantinopol.

In momentul in care mi-am prelat bagajele am inteles din practica ca totusi o mai buna planificare in materia a ceea ce iti trebuie sau nu iti trebuie in bagajul de cale, te va feri de dureri inutile de umeri si spate. Dar de la intelegere pana la punere in practica este uneori cale lunga, eu mi-am indesat pe langa ceea ce consideram eu ca este necesar, usor si durabil si o gramada de alte chestii de imbracaminte si nu numai, care per ansamblu a condus la frumoasa greutate de 20 kg a rucsacului meu de cala. La aceasta frumoasa greutate mai adaugam si micul mare rucsac de laptop, care si el nu stiu cum s-a ingrasat peste noapte pana la greutatea de 10 kg.

Avand aceste prime greutati pe umeri, am purces la asteptat vreo 4 ore avionul ce avea sa ma duca catre Emiratele Arabe Unite si ulterior catre Nepal. Asa ca obisnuit cu omniprezentul wifi din aeroporturile europene si mai ales ce din francizele McDonalds, am purces catre unul dintre aceste distinse stabiliment cu intentia de a ma conecta la internet. No ca iar socoteala de acasa cu cea din targ nu s-a potrivit iar existenta unui acces free la internet, este doar o poveste pentru europeni si prin urmare m-am vazut nevoit sa scot din portofelul virtual 8 lire turcesti egale cu 2 ore de acces la internet. Asa am reusit in cele 120 de minute sa accesez niste baze de date pentru calatori dar si sa imi fac scurta prezentare a susbsemnatului ce se simte onorat ca hosteaza prezentul blog. Sper sa imi aratati indulgenta ca unui copil care nu a trecut prea mult pe la ora de gramatica si limba romana, dar copil care are cele mai bune intentii in a impartasii trairile si simtirile din acest inceput de drum.

Dupa ce orele de “creeat” s-au scurs si timpul pentru imbarcarea in cel de al doilea zbor se apropia, mi-am luat “usoarele” bagaje si m-am indreptat catre ghiseul de check-in al companiei Air Arabia. Aici am observat mai pe indelete ce inseamna viata intr-un aeroport la confluenta de culturi. Europeni in pantaloni scurti si cu figuri de no worry just by happy, americani cu haine de treking cu brannduri din cele mai renumite si mai scumpe, etnici turci sau alte nationalitati din diversa si bogata lume araba, vorbind ori soptit intre ei ori manifestandu-se galagios si vivice. Am observat pentru prima data comportamentul cuplurilor de musulmani traditionaliti, in care EL-ul era imbracat in cele mai noi si la moda haine din magazinele de moda de lux din Paris, iar EA purta burka care ii acoperea tot corpul doar ochii ramanand expusi dar chiar si asa acestia erau impodobiti cu o frumoasa pereche de ochelari  Louis Vuitton cu rama de aur. A fost o imagine interesanta, care m-a condus la gandul ca in ciuda restrictiilor de viziune vestimentare pe care toti le observam la o purtatoare de burka, pe dedesuptul acelui material impenetrabil si cu un design neatractiv, se pot gasi haine de la cele mai noi case de moda, dar si bijuterii si accesorii din cele mai moderne si mai la moda. Dar ca sa fiu pe placul fetelor iubitoare de moda si gossip si aducandu-mi aminte de o scena din Sex in the city 3 (The movie) in care in Dubaiul cel modern dar atat de conservator cu expunerea femeilor, acestea purtau sub burka traditionala cele mai noi colectii de haine de la New York sau Paris dar le expuneau doar in fata celor dragi in mediul familiar sau printre prieteni si nu ca noi occidentalii in lumea larga, pentru a primi recunoastere si apreciere din partea celorlati.

Dupa aceste mici impresii de observare m-am asezat la coada de check-in cu monstruletul meu albastru de 20de kg si cu desaga de laptop in spate. Usor, usor inaintez si ajung la responsabilul cu eliberarea biletului, calm fiind ca totul este in regula si nu trebuie sa imi fac nicio grija in aceasta materie. Ii intind pasaportul si  dupa ce butoneaza un picut prin calculator, ma intreaba pe o turco-ngleza, Sir where is your Visa? In acel moment inima mea calma si linistita incepe sa alerge infrigurata alaturi de gandurile la fel de nelinistite in directia identificarii greselii in materia achizitiei biletului de Nepal. Intre tip domnul ofiter de imbarcare, ridica un telefon si incepe sa vorbeasca in turca, turca din care  inteleg doar Romania, Nepal, India, Visa si cam atat. Ma roaga sa astept un pic pana imi confirma cineva mai de sus daca statusul calatoriei mele, se va opri la intrarea in Asia sau va continua pe drumul stabilit.

Asa ca ma asez cuminte in stanga liniei de asteptare cu inima cat un purice asteptand verdictul si gandidu-ma unde am gresit in planul meu fara de plan. Eu ferm convins ca pentru Nepal nu iti trebuie visa la decolare ci doar On arrival, fapt expus cu voce tare si puternica domnului ofiter.

Dupa nici un minut, americanul imbracat numai in haine de treking Columbia, intra si el in colimatorul ofiterului nostru si aceleasi intrebari despre viza si destinatie ca si la mine incep. Americanul ii arata calm viza lui de India, intrucat destinatia lui necesitata acest document. Dupa cateva secunde unul dintre colegii cerberului ofiter de imbarcare vine catre mine sa ii arat rezervarea on-line si destinatia mea, care aparent in sistemul lui ar fi fost India si nu Nepal, asa cum scria pe biletul on-line. Dupa ce imi vede numele mai bine, se duce la calculator si constata ca domnul Cerber, a incurcat numele meu Matei cu numele americanului ce a venit imediat dupa mine, Mataya, facand o confuzie de persoane si implicit de destinatii.

Si ca sa vezi cum vorba lui Chirila, ca americani sunt de vina sau divina, depinde de unde privesti problema :p , inima si gandurile imi sunt puse la locul lor pe calea calmului si linistii iar in final primesc biletele catre Sarajah si pentru Kathmandu cu un bonus de un nou prieten (americanul cu nume similar cu mine) de vorbit in orele de asteptare in aeroport si cu o poveste de sharuit catre lumea cea larga.

Asa ca ma imbarc in noile aripi de zbor pana in Emiratele Arabe Unite si dupa o cine tarzie, care a avut din prea multa abundenta carne de tot felul, ma pun la somn si ma trezesc in momentul in care pilotul ne roaga sa ne punem centurile. In acel moment, de rasarit de soare ma uit pe geam si observ iar simbolul din viziunea enuntata mai sus. Nu, de data asta numai erau niste aripi atasate unui animal mitic, ci chiar o pasare sau mai bine zis un stol de pasari, simbol al companiei Air Arabia. Inghit din nou in sec si multumesc universului pentru aceste frumoase sincronicitati si fara sa imi dau seama avionul aterizeaza usor ca o pana in Sarajsah.

Aici pentru alte 9 ore astept, observ si vorbesc vrute si nevrute cu noul prieten american cu domiciliu temporar in India si impreuna descoperim pasiuni comune si sharuim istorioare personale sau generale despre existenta noastra pe acest pamant, nu foarte mare dar plin de diversitate si unicitate. Aflu ca impartasim pasiuni si hobby uri comune, printre care si mersul cu bicicleta, istoria, mitologia, politica internatinal si altele asemenea.

Din pacate, daca in Istambul am reusit sa ma conectez la internet, in Sarajah acest moft de comunicare mi-a fost cu desavarsire interzis, fapt care a fost ulterior un bun prilej de a observa diversitatea de culori si culturi umane ce s-au perindat in acele 9 ore de asteptare. Daca in Istambul, inca mai aveam sentimentul ca sunt aproape de Europa, fapt resimtit prin moda, muzica si aranjamente, in Sarajah chiar eu am fost cel care nu era din poza respectiva, printre arabi, singaporezi, indieni, malayezieni, nepalezi si Dumnezeu mai stie cate alte natii. Traditiile nationale si modul de interactionare cu siguranta au fost o prima experienta unica si imediata care va continuu multe zile si luni de acum incolo.

Va multumesc mult pentru atentie si rabdare si ne revedem la urmatorul post.
Namaste!

EuZen

 

 


euzen

Despre mine

2013-05-27 13.59.09 Blog-ul lui Zen! Eu-Zen :) un blog care-și așteaptă bloger-ul :) cu citire de la dragi mei prieteni care mi-au făcut cadou acest cap de pod de comunicare între continente. Prin urmare să începem cu începutul.

Mă numesc Eugen Matei cu tendințe de a fi mai mult Zen decât Gen și prin următoarele rânduri voi încerca să subsumez în câteva cuvinte niște anișori de naștere, creștere, copilareala și o continuă speranța de maturizare frumoasă.

M-am născut pe meleagurile Romanici acum mai bine de 34 de anișori și chiar dacă nu am fost ceea ce mamă și-a dorit, adică fată, tot am avut nasul și capul mare pe care nu și-l dorea de la tata. Acest dat consemnat la naștere de către al meu doctor care m-a tras către lumina zilei, a fost frumos enunțat prin expresia tipic românească:”F……..i capul lui, are cap de monstru!’ Sper că totuși mamă natură m-a mai ajutat și expresia expusă cu atâta candoare de doctorașul cel voinic și puțin aghesmuit de a lui Bachus dulci gustări, numai are aplicabilitate 100%.

Despre restul copilăriei nu pot să spun decât că a fost din aceea generație “de aur” a copiilor cu cheia de gât, care după ce terminau cu școală făceau toate tâmpeniile pământului, fără că părinții să poată să fie decât martori inocenți a tuturor vânătăilor și juliturilor, care pentru a nu mai fi repetate se asezonau cu o porție bună de scatoalce, prin care cică așa intră mai bine exercitul echilibrului și al protejări hainelor în sistemul de operare a copilului mult prea căpcăun să învețe altfel.

Adolescentă a fost dominată de un alt imperiu al stigmatului socio cultural și anume acela a timidității excesive și a unei porții zdravene de accnee, într-o perioadă în care produsele farmaceutice aferente rezolvării acestei din urmă probleme “existențiale” nu existau de nicio culoare. Pe lângă acest prag de dat cu capul social, am mai fost și pragul înserării în cadrul unui sistem de educație înapoiat asezonat și cu o specializare care pentru mulți nu reprezintă decât o cale sigură la făcut foamea. Domeniul în cauza era domeniul artelor plastice, prin intermediul onorabilului liceu bucureștean “Nicolae Tonitza”. Aici în cei câțiva ani de tumult creativ și social, am realizat că aș putea să fiu bun pentru o “carieră” de pictor cu bidineaua sau un desenator tehnic pe planșă de hârtie cu rigla și creion într-o lume a proiectării pe calculator și a simulărilor în 3D.

Prin urmare după finalizarea anilor de studiu al desenului, picturii și sculpturii am decis că cea mai bună cale de trezire la realitatea dură și nemediată a eternei tranziții românești, este să plec un an de acasă, prin “acceptarea ofertei” de incorporare în cadrul mandrei armii române. Acolo, am învățat vrut, nevrut că realitatea la care am avut eu acces pentru atâta amar de vreme e al naibi de departe de realitatea majorității românilor și mai ales de realitatea celor care nu au avut parte de acces la educație de o anumită calitate și mai ales cantitate. Prin urmare după nenumărate încercări de conformare la rigorile și cerințele disciplinei militărești, am realizat că dacă vreau cu adevărat să mă conformez unor reguli care în aparentă sunt absurde și abrutizante, cel mai important este să le cunoști și atunci când aceste reguli vin să îți vânture freză, pentru că tu te crezi mai deștept decât ele, este să cunoști acele excepții de la regulile pe care le încalci astfel încât să scapi cât mai puțin scărmănat.

Dar această soluție nu este aplicabilă decât în lumea semi absurdă a milităriei impuse prin normă constituțională. Deci cu o așa rezoluție am ales drumul dreptului și prin urmare m-am încartiruit în altă armată a tocitului și învățatului de legi și regulamente care numai respectate nu sunt în lumea cea mai și largă. Dar, nu asta era important ci atitudinea mea de Ally McBeal, atitudine care mă făcea să cred că pot să schimb lumea cu susul în jos. Se pare că de acum mai bine de 10 ani nu s-au schimbat prea multe în această direcție. Dar nu are importantă pentru că pentru acel un copil cu cheia de gât, creator de contexte artistice și cu inclinatii de disciplinare și îndreptare a nedreptăților din jurul lui, tot calea speranței în puterea omului și în puterea Umanismului demult uitat, prin care schimbarea din interiorul nostru este cea care face diferență în jurul nostru. Schimbare căutată mult în exteriorul meu și mai ales în manifestarea mea către exterior.

Nu spun că a este o cale greșită, dar nici una foarte potrivită, unde continuă așteptarea ca mediul exterior să îți ofere ție certitudini de lucru pentru lumea ta interioară, nu conduce decât către o confuză și continuă cale a dezamăgirii și lipsei de încredere atât în omul din tine dar mai ales în umanități din jurul tău.

Prin urmare, dacă tot am fost “plecat” de acasă cu ocazia stagiul militar obligatoriu, am decis după ceva ani că ar fi cazul să întru într-un nou stagiu, dar mai puțin militar dar tot cu încărcătură de disciplinare și ordonare a unei lumi interioare care prea mult s-a raportat la dezordinea exterioară că la un dat mult prea categoric și de neschimbat.

Așa că noul drum începând cu 27.05.2013 pe care încep timid și cu puțină teamă în suflet să îl parcurg va fi sub mottoul: “Change the man în the mirror” și cu dorință și chemarea de aduce cât de multă contribuție în jurul meu, prin relevarea adevăratului Eu sau EuZen care există în fiecare dintre noi.

Namaste!

I’m Gonna Make A Change,
For Once In My Life
It’s Gonna Feel Real Good,
Gonna Make A Difference
Gonna Make It Right . . .

As I, Turn Up The Collar On My
Favourite Winter Coat
This Wind Is Blowin’ My Mind
I See The Kids In The Street,
With Not Enough To Eat
Who Am I, To Be Blind?
Pretending Not To See
Their Needs
A Summer’s Disregard,
A Broken Bottle Top
And A One Man’s Soul
They Follow Each Other On
The Wind Ya’ Know
‘Cause They Got Nowhere
To Go
That’s Why I Want You To
Know

I’m Starting With The Man In
The Mirror
I’m Asking Him To Change
His Ways
And No Message Could Have
Been Any Clearer
If You Wanna Make The World
A Better Place
(If You Wanna Make The
World A Better Place)
Take A Look At Yourself, And
Then Make A Change
(Take A Look At Yourself, And
Then Make A Change)
(Na Na Na, Na Na Na, Na Na,
Na Nah)

I’ve Been A Victim Of A Selfish
Kind Of Love
It’s Time That I Realize
That There Are Some With No
Home, Not A Nickel To Loan
Could It Be Really Me,
Pretending That They’re Not
Alone?

A Widow Deeply Scarred,
Somebody’s Broken Heart
And A Washed-Out Dream
(Washed-Out Dream)
They Follow The Pattern Of
The Wind, Ya’ See
Cause They Got No Place
To Be
That’s Why I’m Starting With
Me
(Starting With Me!)

I’m Starting With The Man In
The Mirror
(Ooh!)
I’m Asking Him To Change
His Ways
(Ooh!)
And No Message Could Have
Been Any Clearer
If You Wanna Make The World
A Better Place
(If You Wanna Make The
World A Better Place)
Take A Look At Yourself And
Then Make A Change
(Take A Look At Yourself And
Then Make A Change)

I’m Starting With The Man In
The Mirror
(Ooh!)
I’m Asking Him To Change His
Ways
(Change His Ways-Ooh!)
And No Message Could’ve
Been Any Clearer
If You Wanna Make The World
A Better Place
(If You Wanna Make The
World A Better Place)
Take A Look At Yourself And
Then Make That . . .
(Take A Look At Yourself And
Then Make That . . .)
Change!

I’m Starting With The Man In
The Mirror,
(Man In The Mirror-Oh
Yeah!)
I’m Asking Him To Change
His Ways
(Better Change!)
No Message Could Have
Been Any Clearer
(If You Wanna Make The
World A Better Place)
(Take A Look At Yourself And
Then Make The Change)
(You Gotta Get It Right, While
You Got The Time)
(‘Cause When You Close Your
Heart)
You Can’t Close Your . . .Your
Mind!
(Then You Close Your . . .
Mind!)
That Man, That Man, That
Man, That Man
With That Man In The Mirror
(Man In The Mirror, Oh Yeah!)
That Man, That Man, That Man
I’m Asking Him To Change
His Ways
(Better Change!)
You Know . . .That Man
No Message Could Have
Been Any Clearer
If You Wanna Make The World
A Better Place
(If You Wanna Make The
World A Better Place)
Take A Look At Yourself And
Then Make A Change
(Take A Look At Yourself And
Then Make A Change)
Hoo! Hoo! Hoo! Hoo! Hoo!
Na Na Na, Na Na Na, Na Na,
Na Nah
(Oh Yeah!)
Gonna Feel Real Good Now!
Yeah Yeah! Yeah Yeah!
Yeah Yeah!
Na Na Na, Na Na Na, Na Na,
Na Nah
(Ooooh . . .)
Oh No, No No . . .
I’m Gonna Make A Change
It’s Gonna Feel Real Good!
Come On!
(Change . . .)
Just Lift Yourself
You Know
You’ve Got To Stop It.
Yourself!
(Yeah!-Make That Change!)
I’ve Got To Make That Change,
Today!
Hoo!
(Man In The Mirror)
You Got To
You Got To Not Let Yourself . . .
Brother . . .
Hoo!
(Yeah!-Make That Change!)
You Know-I’ve Got To Get
That Man, That Man . . .
(Man In The Mirror)
You’ve Got To
You’ve Got To Move! Come
On! Come On!
You Got To . . .
Stand Up! Stand Up!
Stand Up!
(Yeah-Make That Change)
Stand Up And Lift
Yourself, Now!
(Man In The Mirror)
Hoo! Hoo! Hoo!
Aaow!
(Yeah-Make That Change)
Gonna Make That Change . . .
Come On!
(Man In The Mirror)
You Know It!
You Know It!
You Know It!
You Know . . .
(Change . . .)
Make That Change.

PS: Va rog să iertați o prima și fără multă corectare postare de pe acest drag mod de comunicare cu voi dragii mei prietenii actuali și viitori.